Un nou început de săptămână

Săptămâna a început, iarna nu abandonează lupta, iar polițiștii se întreabă: 24 martie 2018 !?
- ne vom manifesta la fel ca până acum ?
- suntem hotărâți să schimbăm ceva ?
- oare așa putem schimba lucrurile ?
- am învățat ceva din trecutul mișcării sindicale ?
- ieșim în stradă și arătăm că suntem oameni civilizați, oameni ai legii ?
- cădem pradă minciunii, dezbinării, manipulării ?
- suntem uniți sau ne lăsăm manipulați de un om care și-a pierdut respectul, echilibrul și rolul unui reprezentant al interesului oamenilor ?

Rolul unui lider este de a reprezenta, de a negocia, de a găsi soluții pentru oameni împreună cu angajatorul, nu de a denigra, de a jigni, de a defăima continu instituția, ca apoi să ai pretenția ca noi să mai fim respectați.

Societatea civilă și decidenții zilei nu pot accepta oameni fără caracter, fără respect, oameni care au pierdut contactul cu realitățile polițienești, oameni care privesc doar interesul propriu, care privesc doar imaginea lor și care pozează în apărătorul drepturilor și intereselor mulțimii, dar realitatea este este mai mult decât evidentă.

Vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile și să vă gândiți pe mâinile cui vă lăsați viitorul.