România încotro ???

PRIMARUL ȘI TRAFICANȚII DE ȚIGĂRI
Potivit unor surse care își păstrează anonimatul, primarul localității Repedea din jud. Maramureș, unde își au domiciliul traficanții de țigări care săptămâna trecută au ultragiat/bătut/amenințați cu moartea polițiștii de frontieră, ba mai mult au vrut să le dea și foc după ce le-au distrus autoturismul de serviciu și i-au stropit cu carburanți, este dispus să sară în apărarea consătenilor certați cu legea.

Surse din localitate ne informează că primarul a încercat să meargă în audiență la conducerea M.A.I. și chiar să reclame la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, că cetățenii români de etnie ucrainiană, sunt discriminați și abuzați de polițiști.

Nu domnule primar, legea nu ține seama de etnie așa cum nu ține nici aplicarea legii de către cei îndrituiți.
Domnul primar trebuie să știe că și polițiștii ultragiați, unul săptămâna trecută ca și cel din anul 2016 în localitatea Poienile de sub Munte, sunt de etnie ucraineană.

Se poate spune că polițiștii ultragiați au o singură „vină“, au încercat să-și facă datoria prin aplicarea prevederilor legale unor cetățeni ( inculpați în stare de detenție ) certați cu legea.

Credem că locuitorii comunei Repedea, care sunt în majoritate de etnie ucraineană (peste 94%), dezaprobă sau mai bine zis ar dezaproba orice încercări sau acțiuni ale domnului primar de ai proteja prin orice mijloace pe contrabandiștii de țigări și mai ales pe cei care au comis infracțiunea de tentativă de omor, mai ales când se spune că unii dintre aceștia ar fi rubedenii de-ale primarului.

Nu ne îndoim că domnul primar își cunoaște menirea de autoritate publică în cadrul obștei și ca atare va acționa în conscință.

Poliția Română și Poliția de Frontieră Română își va face datoria față de țară și cetățenii ei și prin personalul specializat va aplica legea indiferent de persoanele care o încalcă.

Sed Lex - Dura Lex